Toaletări care mutilează arborii din Valea Jiului

19 martie 2026

A venit perioada în care se mutilează coroanele arborilor în Valea Jiului.

În aceste săptămâni se fac lucrări de „întreținere” a arborilor în mai multe zone din oraș. Aceste intervenții sunt necesare, dar modul în care sunt făcute face diferența între întreținere și mutilare.

Fără o gestionare adecvată a spațiilor verzi, riscăm să rămânem în scurt timp cu tot mai puțini arbori maturi, cei care:

  • ne protejează de praf și noxe;
  • oferă umbră și confort termic;
  • reglează umiditatea;
  • reduc riscul de inundații;
  • sunt habitat pentru păsări, insecte și alte viețuitoare.

Ce vedem tot mai des

Tăieri drastice ale coroanei („ciuntire”), după care arborii rămân fără cele mai multe ramuri.

De ce este o problemă

  • arborii își pierd capacitatea de a se hrăni prin fotosinteză, intră în declin și pot muri;
  • rănile mari favorizează bolile și dăunătorii;
  • apar lăstari fragili, care se rup ușor;
  • durata de viață a arborilor scade semnificativ;
  • orașul pierde umbră și aer mai curat.

Ce poți face dacă vezi astfel de intervenții

  • fă poze și notează locația;
  • observă dacă sunt tăieri de siguranță sau o reducere drastică a coroanei;
  • trimite o sesizare primăriei;
  • cere clar pe ce bază s-au făcut lucrările: expertiză, corelare cu registrul spațiilor verzi;
  • semnalează public, responsabil și cu dovezi;
  • trimite-ne și nouă informațiile, la contact@urbanlab.ro: centralizăm cazurile.