Redirecționează 3,5% din impozit către Urban Lab
Poți redirecționa 3,5% din impozitul pe venit către Urban Lab, fără niciun cost. Formularul 230 devine astfel felul tău de a te implica alături de noi în inițiative pentru oamenii, natura și patrimoniul din Valea Jiului. Îl completezi în câteva minute, pe pagina Redirecționează 3,5%.
Cu sprijinul tău vrem să facem mai mult pentru Valea Jiului:
- râuri curate: am strâns tone de deșeuri din râurile de munte ale Văii Jiului, iar inițiativele le-am transformat în proiecte de durată, Pe Firul Apei și Kilometrul Albastru. Mai e însă treabă de făcut, și nu ne descurcăm singuri;
- coridoare verzi-albastre: în viziunea noastră, râurile ar trebui să lege comunitățile din Valea Jiului și să devină coridoare verzi-albastre, spații naturale pentru toți;
- aer curat: nu știm exact ce aer respirăm în Valea Jiului. Primul pas spre un aer mai curat este să măsurăm, așa că ne propunem să instalăm senzori de monitorizare a calității aerului în orașele Văii, pentru date reale, transparente și accesibile tuturor.
Formularul 230 se depune până pe 25 mai.