Mina Petrila, locul unde timpul nu s-a oprit
Pe unul dintre pereții Centrului Pompadou din ansamblul industrial al Minei Petrila scrie că ⅓ din „lumină” este „mină”. Observația poetică îi aparține lui Ion Barbu, artist vizual și caricaturist, care a pornit mișcarea de regenerare urbană a unei mine condamnate la distrugere.
Mai bine de un secol, Mina Petrila a fost inima economică, emoțională și comunitară a orașului. Deschisă în 1859 și închisă definitiv în 2015, după 156 de ani de activitate continuă, a fost una dintre cele mai importante exploatări miniere din România. Mina este cunoscută pentru galeriile care coborau aproape 1000 de metri sub pământ și pentru ansamblul de clădiri specifice arhitecturii industriale austro-ungare.
Astăzi, Mina Petrila este un monument de patrimoniu tehnic, dar și uman, prin sacrificiile pe care minerii le-au făcut aici, uneori chiar cu prețul vieții. Închiderea ei nu a însemnat însă sfârșitul, ci a deschis un alt drum: cel al artei, al memoriei și al reconstrucției simbolice.
Spațiul a fost readus în atenția publicului prin inițiative culturale, intervenții artistice și proiecte de regenerare urbană, coordonate de mai multe organizații civice și artiști din țară. Ruinele industriale sunt o sursă de inspirație și găzduiesc instalații poetice și chiar două muzee. De la evenimente culturale la proiecții, expoziții și performance-uri în aer liber, Mina Petrila își rescrie povestea: dintr-un loc al muncii fizice grele devine un loc al culturii, al creativității și al comunității.
Ai fotografii, amintiri sau povești legate de Mina Petrila? Scrie-ne, ca să le aducem la lumină.
Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele acestuia sunt utilizate. Responsabilitatea revine în întregime beneficiarului finanțării.
