KineDok de Ziua Minerului: „Între Revoluții” la Mina Petrila
Pe 6 august 2024, de Ziua Minerului la Exploatarea Culturală Petrila, Centrul Pompadou de la Mina Petrila a devenit cinematograf pentru prima proiecție KineDok organizată de Urban Lab în Valea Jiului: documentarul „Între Revoluții” (r. Vlad Petri).
Construit din materiale de arhivă pe care mare parte din public nu le mai văzuse, filmul lasă impresia că amarele dezamăgiri ale marii istorii pot fi îndulcite de prietenie și de iubirea pentru cei apropiați.
Un moment special al serii a fost contribuția Andreei Bratosin de la One World Romania, care ne-a povestit despre program și ne-a dat context despre materialele de arhivă din care e construit filmul. Proiecția a făcut parte dintr-o zi cu vernisaj, tururi ghidate și ateliere la Mina Petrila.
KineDok Romania este prezentat de One World Romania.
Foto: April Ibinceanu







